Vrăjitorie de Florentin Urda

                                                           

             Vrăjitorie şi magie, adevăr sau ficţiune (fragmente)

   Cărţi pentru suflet! Căutaţi cărţi care să vă schimbe perspectiva despre lume ? Dacă da... vă recomand să citiţi aceasta carte!

Pentru comenzi  carte/cărţi  vă rog să scrieţi la email    florentin_george1960@yahoo.com

    Bloguri: http://ingeri1.blogspot.ro/2016/08/fiin-t-e-spirituale-ingerii-fragmente-o.html

Vrăjile sunt reale? Ştim ceva despre ele? Toţi oamenii au cunoştinţe despre lumea înconjurătoare şi despre viaţă, în general. Majoritatea oamenilor ştiu câte ceva despre ştiinţă, fizică, medicină, medicaţie, religie, filosofie şi lista poate continua. Sunt însă puţini cei care ştiu despre vrăji şi magie. Această artă este acoperită de mister şi privită cu frică.

          Se spune că puterea vrăjitoarelor se transmite de la mamă la fată sau măcar în aceeaşi familie, este oare adevărat? Câte vrăjitoare mari au avut urmaşe din familia lor? Niciuna dintre urmaşele declarate nu a ajuns la înălţimea predecesoarelor lor. Majoritatea fac “vrăji după ureche” şi fără mari rezultate. Există şi din cei sau cele care se proclamă vrăjitori sau vrăjitoare puternice, deşi nimeni nu ştie cu exactitate dacă este sau nu adevărat. De curând o mare vedetă de la noi a fost escrocată de două “vrăjitoare” care acum înfundă puşcăria. Aceste “vrăjitoare” susţineau că pot prezice viitorul, că pot schimba soarta, etc.. Dar nu au fost în stare să îşi prezică propriul lor viitor şi nici să prevadă că vor ajunge la închisoare. Era adevăr sau minciună în ceea ce susţineau ele?

         Cartea de faţă încearcă să arunce o rază de lumină în lumea “întunecată” a vrăjilor şi să aducă, în faţa cititorului avid de aflarea adevărului, acele informaţii care să îl facă să judece singur dacă există sau nu vrăji şi dacă se poate apăra sau nu de ele. Voi aborda pe parcursul acestei cărţi vrăjitoria din punct de vedere istoric, religios, dogmatic, psihologic şi mai ales prin prisma gândirii logice. Subliniez că eu nu trag nici un fel de concluzie cu privire la magie, ci expun faptele cât mai firesc posibil, în aşa fel încât tu cititorule să poţi trage o concluzie avizată. Sunt convins că, de-a lungul acestor pagini, vei găsi lucruri interesante care să te facă să îţi schimbi percepţia despre vrăji şi magie, deci, să începem:

Întoarce–te, întoarce-te, întoarce-te, focul de vreascuri este aprins,

Dansează în cerc, cântă imnul, anul ce va să fie va fi mai bun,

Nu se stinge focul cu una cu două, şi nici focul din inima lui nu s-a stins,

Să nu aibă pace şi linişte până nu se va întoarce la mine iubindu-mă ca un nebun,

Busuiocul este pentru purificare, isopul este binecuvântat,

Aşa cum candela arde, răul va fi blestemat,

Şi pacea din casa aceasta în veac va dura,

Cu ajutorul focului şi al pământului răul va dispărea,

Asupra casei acesteia binecuvântarea o chemăm,

Să fie pace în lume, noi pentru asta ne rugăm!

                  

Capitolul I. Istoria vrăjitoriei

     

   Din ceţi şi negură se întrupează misterul vrăjitorilor de demult, atunci când pământul era încă nou şi iarba creştea înaltă. În stepele de mult uitate, unde păşteau turme nesfârşite de mamuţi… acolo, în acel veac atât de îndepărtat în care timpul nici măcar nu era măsurat... s-au ridicat primii vrăjitori, acei conducători de triburi nomande care cutreierau pământul în căutarea hranei. În acea vreme, când totul era în schimbare şi fricile se iveau din mlaştini, doar vrăjitorii erau cei care ţineau la distanţă aceste spirite rele care se prelingeau pe muşchiul jilav al peşterilor, intrând în sufletele şi trupurile oamenilor paralizaţi de frică. Lumina tremurândă a focurilor scotea în evidenţă trăsăturile sălbatic conturate cu negru ale primilor vrăjitori, vrăjitori care au reuşit pentru prima dată să “clădească” o credinţă mai întâi simplă şi apoi din ce în ce mai complexă.  

   Istoria vrăjitoriei se împleteşte strâns cu istoria omenirii, pe care a influenţat-o în mod decisiv. Din punct de vedere “ştiinţific” rădăcinile vrăjitoriei şi apoi ale religiilor îşi au obârşia în trăirile, fricile şi mai ales speranţele primilor oameni. În paleolitic, când oamenii trebuiau să vâneze pentru a putea trăi, doar succesul vânătorii putea asigura speranţa unui trai mai bun  sau supravieţuirea. În acea vreme oamenii aveau credinţe simple care erau direcţionate către o anumită funcţie a unei anumite divinităţi. Existau divinităţi care puteau opri sau aduce ploaia, altele puteau controla furtunile  şi frigul şi în fine, altele  puteau aduce succes  la vânătoare, etc.. 
  Cu timpul, oamenii au început să îşi producă unelte din ce în ce mai sofisticate cu ajutorul cărora puteau vâna mai mult şi îşi puteau asigura un trai mai îmbelşugat, însă zeităţile de la începuturi nu au fost uitate şi au intrat definitiv în panteonul la care se închinau vrăjitorii.   Aceasta este explicaţia, aşa cum am spus deja “ştiinţifică”. Dar oare este chiar aşa?  Se ştie că oamenii sunt suficient de rezistenţi atât fizic cât şi psihic şi se pot adapta unui mediu destul de aspru (vezi oamenii care trăiesc în deşert sau Antarctica). Pentru acei oameni născuţi şi crescuţi acolo, acele fenomene sunt absolut normale şi dacă nu ar exista mijloacele de comunicare şi internet nici nu ar şti că există şi altfel de zone unde ar putea trăi mai bine. Cu alte cuvinte, acceptarea condiţiilor de trai sunt specifice oamenilor.
            În consecinţă, primii oameni ar fi considerat furtunile, trăsnetele, frigul, etc., ca făcând parte din viaţa lor cotidiană şi cu toate că i-ar fi înfricoşat, probabil că nu ar fi creat un panteon de zei care să explice acele fenomene. Explicaţia mai logică este că în toate timpurile au existat oameni (deci şi  în vremea aceea) care erau în legătură mai mult sau mai puţin cu lumea din care venim, cea a spiritelor. Aceşti oameni au pus bazele primelor credinţe, la început simple, care însă s-au dezvoltat în timp, odată cu dezvoltarea limbajului. Această ultimă explicaţie este mult mai plauzibilă şi mai aproape de adevăr, pentru că pe tot cuprinsul pământului există sau au existat credinţe comune în zeităţi cu aceleaşi atribute, dar care aveau un nume diferit. Aşa cum deja am afirmat, prima formă de religie a fost magia, magie care, pentru a putea fi pusă în practică,  avea nevoie de un vrăjitor. Vrăjitorul invocând zeii, se presupunea că putea controla aproape totul, de la vreme la vânătoare şi de la fertilitatea femeilor la sexul copiilor care se vor naşte. Probabil că primul ritual magico-religios a apărut atunci când unul dintre locuitorii cavernelor a descoperit că o piele întinsă de animal poate scoate sunete apropiate de sunetul tunetelor şi a început să folosească acel instrument  ca interfaţa între el şi zei. .....................     

        

                  

.......Practicienii misterelor din antichitate au stabilit zeităţi care  să facă un lucru bun sau rău, în aşa fel încât întâmplările cotidiene să nu se poată suprapune direct şi să nu fie asimilate de psihismul  majorităţii oamenilor.. Aceşti maeştri  au personificat cele mai rele  atribute ale oamenilor în demoni sau diavoli, în aşa fel încât aceste atribute sau tot răul care se întâmpla să fie direcţionat către aceste entităţi care apar ca fiind cele ce fac  răul şi nu către oamenii care îl fac de  fapt . 

Vom vorbi în continuare despre o religie care a fost şi este cea mai apropiată de magie şi anume cultul lui Isis. Cultul lui Isis este un cult foarte vechi şi apropiat de timpul în care se “năşteau“ religiile. Cele mai vechi referiri la Isis sunt săpate într-un stâlp al unui templu din Egipt, în care se fac referiri la o pasăre de pradă (zeiţa), asociată mai târziu cu Isis şi care simbolizează moartea şi dezmembrarea corpului uman, dar şi  regenerarea acestuia.

Pasărea de pradă este cea care aduce viaţa şi mai ales este cea care reînnoieşte viaţa după moarte.  Acest avatar al lui Isis este reprezentat întotdeauna alături sau împreună cu un labirint sau o spirală, ceea ce simbolizează în context o transformare a vieţii în timp, prin intermediul labirintului şi o reîntoarcere la viaţa după moarte, prin intermediul spiralei. Cu alte cuvinte, zeiţa Isis este cea care are legătură cu transformarea şi mai ales cu dobândirea unei noi vieţi după moarte. ...
..... Ideea principală care este subliniată în mitul lui Isis este iubirea sa necondiţionată faţă de Osiris, ea aducând aminte de teoria sufletelor pereche care sunt aduse împreună pentru un anumit scop. Se pare că în toată existenţa lor, sufletele sunt pregătite pentru a fi împreună într-o viaţă terestră. Atunci când trec în cealaltă dimensiune şi privesc înapoi la o viaţă în care nu au putut să îşi găsească perechea, sufletele găsesc motivaţia necesară să încerce o nouă viaţă, doar pentru a putea să îşi găsească în noua viaţă perechea. Prin întâlnirea sufletului pereche se desăvârşeşte uniunea spirituală, dar şi uniunea prin intermediul simţurilor, ceea ce  face ca acel cuplu să fie de nezdruncinat şi atât de puternic încât energia dezvoltată în cadrul unui astfel de cuplu atinge uneori valori greu de imaginat. Totul în acel cuplu respiră fericire, chiar dacă din punct de vedere material lucrurile nu sunt atât de minunate cum ne-am aşteptat. Dar cum  să ajungi la cunoaşterea sufletului pereche şi ce să faci dacă nu îl întâlneşti ?
Cultul lui Isis deschide în faţa iniţiatului o cale către obţinerea unei energii similare cu cea dezvoltată de un astfel de cuplu de suflete pereche, chiar în lipsa sufletului pereche. Este de subliniat aici faptul că energia de care se face vorbire era acea energie căutată de către toate formele de religie de la acea oră şi care, odată obţinută, ajuta la oprirea reîncarnărilor şi în unele cazuri la dobândirea vieţii veşnice.....

De fapt, cultul lui Isis nu este altceva decât o metodă alchimică de transmutare a energiei pentru a crea sănătate, posibilitatea stopării reîncarnării şi /sau viaţa veşnică. În momentul în care sămânţa este întoarsă în interiorul corpului se manifestă o anumită energie care, dacă este combinată cu o respiraţie profundă, va duce la transmutarea energiei circular, formându-se o sferă în jurul corpului. În această sferă se sublimează energia microcosmosului, obţinându-se energia necesară unei vieţi lungi sau chiar atingerea nemuririi. ....

.... Mitul lui Lilith începe în Sumer unde este prezentată ca fiind un spirit benevolent care stăpâneşte peste spiritele întunericului. Lilith (Lili) sau Lama era păzitoarea porţii dintre lumea materială şi cea spirituală şi era considerată femeia primordială care a fost folosită de către zei pentru a da “naştere” formelor gând. După cum se ştie, gândirea negativă duce la blocaje energetice de toate felurile şi în final la dezechilibrarea corpului fizic, făcând posibilă apariţia bolilor. Pentru a înlătura blocajele energetice, preotesele lui Lilith foloseau energia sexuală la fel ca în yoga Tao sau în misterele lui Isis. În timp, această formă a misterelor lui Lilith s-a pervertit iar Lilith şi-a transferat identitatea altor zeităţi, pierzându-şi din importanţă.  ...

Unul dintre avatarele lui Lilith este şi zeiţa Astarte din panteonul popoarelor ocupate de către Israeliţi. După ce Israeliţii s-au aşezat în cetăţile din valea Iordanului, Astarte a fost parţial preluată de către aceştia şi transformată din nou în Lilith, presupusa nevastă a îngerului Samael, arhanghelul celui de-al şaptelea cer şi unul dintre serafimii care păzeau tronul lui Dumnezeu. În timp, acest serafim a căzut în dizgraţie şi a ajuns să fie unul dintre cei 7 îngeri căzuţi, fiind înlocuit în ierarhia cerească de către arhanghelul Mihail. Tradiţia spune că aceşti 7 îngeri au fost îndepărtaţi de la tronul lui Dumnezeu şi au ajuns să intervină într-un fel sau altul în lumea materială. 
Samael şi Lilith au ajuns astfel să interacţioneze direct cu oamenii şi în final să le dea acestora învăţătura/ înţelepciunea îngerilor. Îngerii căzuţi (fiii lui Dumnezeu) au intrat la fetele oamenilor şi aşa cum am spus deja s-a dezvoltat o rasă hibridă. În urma acestor fapte Lilith a fost pedepsită, fiind obligată să nu mai aibă o formă materială în aşa fel încât să nu mai poată lua niciodată contact cu oamenii.Cea mai importantă pedeapsă a fost aceea că nu mai reprezenta un canal de comunicare între uman şi divin, fiind lipsită de energia increată. Ca să poată să aibă totuşi energie, Lilith şi soţul ei trebuiau să facă magie sau să practice sexul într-un mod special (yoga Tao...) în aşa fel încât energia dezvoltată să fie suficientă pentru supravieţuirea lor pe termen nelimitat. Într-un final Lilith apare dezbrăcată de toate caracteristicile bune pe care le-a avut la început, fiind considerată un spirit rău.Există însă şi o altă variantă a mitului lui Lilith şi anume varianta care încerca să explice de ce în Biblie, mai exact în Geneză sunt două relatări total diferite despre crearea femeii: Biblia, Facerea (Geneza), Cap. 1, versetele 26 şi 27: “Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”Şi cealaltă relatare: Cap. 2 din Facere, versetele 21 şi 22 spun: “Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam”.
Puşi în faţa unei asemenea discrepanţe (care este destul de des întâlnită în primele cărţi ale Bibliei, cărţi care sunt cu siguranţă scrise de mai mulţi autori) rabinii au venit cu un răspuns logic şi anume: Biblia vorbeşte de două femei total diferite, prima, cea care a fost creată odată cu Adam este de fapt Lilith, vechea Lilith cea prin care Sumerienii susţineau că s-au creat formele gând. Rabinii au mers şi mai departe şi au spus că Lilith (care era zeiţa sexului magic în Sumer) a refuzat să se supună lui Adam.

De fapt poate că neînţelegerile au pornit de la sex şi anume Lilith a refuzat ca Adam să fie mereu deasupra şi nu i s-a mai supus. Furioasă că Adam nu o asculta, Lilith, care deja era însărcinată, a plecat pur şi simplu undeva în regatul spiritual. În căutarea ei au fost trimişi 7 îngeri care într-un final o găsesc. După ce o găsesc, îngerii o roagă să se întoarcă însă ea a refuzat categoric să îi urmeze.

             Drept pedeapsă, Lilith pierde sarcina şi jură să se răzbune omorând toţi noii născuţi din lume. Cum pe vremea aceea mortalitatea noilor născuţi era foarte mare, israeliţii erau înclinaţi să creadă că Lilith este cea care le omoară copiii nebotezaţi. Se credea că până la botez (circumcizie) copiii nu erau protejaţi de îngerii păzitori şi deci erau la discreţia lui Lilith. Pentru a se putea apăra de prezenţa ei malefică până la botez, în camera copilului înspre est erau agățate diverse amulete, iar replici mai mici ale acestora erau purtate atât de copii cât şi de mame. În unele regiuni se punea sub leagănul copilului o sabie (obiect magic) care putea ţine la distanţă duhurile de tot felul, inclusiv pe sângeroasa Lilith. Mitul lui Lilith arată cât de strâns legată era magia de viaţa de zi cu zi a israeliţilor şi cât de mult credeau aceştia în obiecte magice (amulete, săbii, scut, cupe etc).

..

Misterele sunt de fapt doar versiuni ale aceleiaşi credinţe, percepute diferit de fiecare dintre noi. Din această cauză există şi atât de multe căi ezoterice care de fapt duc către acelaşi rezultat. În antichitate misterele erau cu adevărat integrate în viaţa de zi cu zi şi mai ales în ritualurile religioase/magice şi erau prezentate vulgului în formă cât mai simplă, în aşa fel încât oricine să poată participa la desfăşurarea ritualului respectiv. Din păcate, astăzi nu mai participăm la ceva ce rezonează cu viaţa interioară, ci ne uităm la lucruri care au mai mult sau mai puţin de-a face cu viaţa de zi cu zi. Prin separarea de mistere plonjăm în realitatea cotidiană, fiind debranşaţi de la adevăratele valori care, între timp, sunt trecute cu vederea.

Acest lucru ne face să nu putem înţelege şi accepta adevărata noastră stare de fiinţe asemănătoare îngerilor. Materialitatea şi învăţăturile actuale ne impun limitări materiale care nu au nici un sens în lumea din care venim. În trecutul nu foarte îndepărtat erau invocate tot felul de personaje: eroi, demoni, uriaşi, zei şi zeiţe care de fapt reprezentau caracteristici ale rasei umane în multitudinea ei de diferenţe. Toate aceste figuri sunt de fapt doar vehicule ale inteligenţei umane care participă la mister din interiorul acestora. Caracteristicile acestor personaje din mituri sunt creaţii ale conştiinţei umane, care s-a impletit  cu conştiinţa non-umană, dând “naştere” figurilor arhetipale prezente peste tot în lumea de la acea dată.


Fiecare dintre aceste figuri din panteonul omenirii aveau o anumită semnătură energetică sau o anumită caracteristică care era doar a ei. Aceste figuri erau invocate în ritualuri complexe prin intermediul cărora acele arhetipuri participau direct la viaţa celor iniţiaţi în misterul respectiv.Pentru ca ritualul să poată fi cu adevărat eficient, era nevoie de participarea energetică a celor două tipuri de conştienţă şi anume cea umană şi cea non-umană. Pentru ca această uniune între cele două conştienţe să fie posibilă era necesar să se schimbe întregul cod simbolistic şi de conduită a celor care participau la realizarea ritualului respectiv. Dar de unde luau cei care participau la ritual aceste coduri/simboluri şi de unde ştiau că ele funcţioneaza cu adevărat ? Să vedem. Tu nu foloseşti coduri sau simboluri în fiecare zi ? Dacă vei fi atent/ă vei observa că viaţa ta este plină de simboluri ca de ex. bancnota care simbolizează o anumită valoare (reprezenta o cantitate oarecare de aur) sau literele alfabetului care, puse cap la cap, formează cuvinte care la rândul lor formează imagini la nivelul conştienţei tale. Simbolurile folosite în religie, sau mistere sunt şi ele doar nişte concepte particulare fiecărei forme de mister în parte. 

Simbolurile sunt de fapt căi către practicarea şi menţinerea misterelor. Toate ritualurile religioase sau magice au în componenţa lor simboluri care reprezintă o anumită valoare spirituală, în lipsa căreia ritualul respectiv nu ar putea fi săvârşit. Este necesară o întreagă viaţă dedicată acestor simboluri, precum şi un înalt nivel de inteligenţă şi moralitate ca să poţi stăpâni întreaga simbolistică a unui singur mister.

Ca să devii cu adevărat un maestru în simboluri trebuie să lucrezi foarte mult cu acestea, în aşa fel încât să cunoşti fiecare posibilitate care te-ar ajuta să duci la bun sfârşit un ritual. Toate comunităţile religioase au ritualuri de un anumit fel care se desfăşoară la un anumit timp bine ales. Săvârşirea ritualului ajută la obţinerea acelor beneficii spirituale sau materiale de care are nevoie comunitatea în ansamblul ei, dar in special cei care participă la ritual. Aceste ritualuri pot avea un scop general/particular, sau pot îmbina mai multe motive/scopuri. Un ritual este acel ceva prin care fiinţele în formă fizică se roagă şi intră într-o altă dimensiune, dimensiune care este comună tuturor şi anume dimensiunea sufletului.

 Omul se simte bine şi este  ancorat la dimensiunea spirituală în funcţie de simbolurile misterelor la care participă. Cu cât acestea sunt mai aproape de adevăr, cu atât legătura dintre suflet şi lumea spirituală este mai strânsă. Dar care este deosebirea între mistere şi religie? Dacă vom vorbi despre simbolistică, vom observa că simbolistica misterelor a rămas mereu la fel, pe când cea a religiilor s-a schimbat în mod constant în funcţie de religie. Misterele Creştine sunt de fapt clădite pe misterele antice pe care le-a integrat parţial. Deşi misterele integrate în Creştinism şi-au pierdut identitatea, totuşi, ele încă rezonează partial  cu dimensiunea interioară. În prezent, tradiţiile apar din nou la suprafaţă aducând puţină magie în viaţa fiecăruia dintre noi prin intermediul diverselor simboluri care au supravieţuit timpului. Copilăria este perioada în care există cea mai multă magie, începând cu Moş Crăciun şi terminând cu zâne, şi vrăjitori.
Dacă această abilitate de a trăi în cele două lumi (a copilăriei şi a maturităţii) ar continua şi când am deveni adulţi, atunci cu siguranţă că am fi cu totul altfel decât suntem acum. Tot ceea ce există în jurul nostru de la învăţământul sălbatic (după S. Freud), până la facturile pe care suntem obligaţi să le plătim, ne împiedică să luăm legătura cu copilul din interiorul nostru făcând  imposibilă viaţa în armonie. 
Printre noi sunt şi oameni care realizează însă cu adevărat valoarea  trăirilor interioare şi sunt suficient de motivaţi să depună efortul necesar pentru a menţine contactul cu trăirile sufleteşti. Ceilalţi însă sunt tentaţi de materialitate şi îşi întorc privirea dinspre trăirile lăuntrice înspre bogăţiile materiale, pierzând astfel prilejul de a descoperi divinul din interiorul fiecăruia dintre noi.Tot ceea ce există în realitate are un anumit efect asupra noastră din punctul de vedere a vieţii material care, interferând cu dimensiunea spirituală determina/creează un anumit eveniment. Este adevarat ca  toate evenimentele sunt  determinate de noi?
Ceea ce ne învaţă şcoala şi lumea este că materialitatea este tot ceea ce contează şi că misterele sunt pur şi simplu închipuiri cu care nu are nici un sens să îţi pierzi timpul. Lumea în care trăim ne mai învaţă că aceste mistere sunt de fapt plăsmuiri ale unor oameni înfricoşaţi, imaturi şi lipsiţi de cultură, care la un moment dat la începutul istoriei omenirii au considerat că propriile lor gânduri despre zei sunt adevărate. Pe scurt, misterele sunt doar iluzii ale conştienţei unor inadaptaţi. Dar este cu adevărat aşa? Până şi conştienţa este privită ca a fi nimic altceva decât o descărcare chimică şi una electrică care se declanşează la nivelul creierului. Dar este asa? S-a demonstrat de curând  ca ceea ce ce numim noi  creier este doar o interfaţă între corp şi suflet şi nicidecum sediul conştienţei.

De fapt dualitate corp/suflet este neapărat necesară pentru evoluţia umană la toate nivelele de existenţă Din păcate accesul la mistere poate fi periculos pentru cei slabi de înger sau puţin pregătiţi din punct de vedere spiritual.
  Din această cauză, majoritatea vechilor şcoli de mistere îşi alegeau cu mare atenţie cursanţii în aşa fel încât aceştia să poată fi suficient de puternici spiritual şi trupeşte pentru a înfrunta eventualele “pericole” care pot exista pe calea către cunoaşterea unui mister. Chiar şi în condiţiile unei trieri atât de riguroase existau şi cursanţi care nu treceau testul final.Ca să “stăpâneşti” un mister nu trebuie doar să îl găseşti sau să îl înveţi, trebuie de asemenea să poţi controla toate ritualurile prezente în acel mister.